Am vazut de-a lungul timpului petrecut in viata multe tipologii umane. De la maestrii adaptabilitatii sociale la oprimatii sistemului nostru social cu critica lor tatuata in chipurle ce nu mai pot fi spalate de praful disperarii. Miliarde de influiente si trairi ne altereaza, ne alterneaza, ne lovesc conceptele si preceptele pe care, tot ele, ni le-au format de la bun inceput. Cu toate astea, nu imi pot explica, cum exista  “oameni cu certitudini”? Oare certitudinea de acest tip nu este sinonima ignorantei? Societatea noastra s-a format din nevoia de certitudine si inca se mai formeaza(stim cu totii ca nu e perfecta)…ceea ce ne face sa tragem concluzia ca nu am ajuns la certitudine. Fie ca este vorba de relatiile sentimentale, fie ca este vorba de relatiile sociale sau economice sunt destui cei care au certitudini in domeniu. Nu mai departe de 2 ani analistii economici spuneau ca totul e bine si ca trendul este pozitiv, astazi insa vedem ca ipotezele emise sunt simple “povesti nemuritoare”. Creierul uman e inclinat spre automatism, generalizare pentru a-si asigura o “batranete linistita” – odata ce te-ai intalnit cu o situatie neprevazuta…incepi sa tragi concluzii si generalizezi, ba mai mult…imprumuti reguli si de la altii – dar, banuiesc ca, mare parte dintre noi, il mai controlam inca, si ii indicam sa mai steraga din legile generale. Din cauza imposibilitatii de a sterge din aceste reguli ajungem sa avem “trenduri” in societate, ajungem sa avem “efect de turma”. Ajungem ca in anecdoata, ce circula,  inainte de ‘89 in care ne asezam la coada fara sa stim ce se vindea. Generalizarea te ajuta sa iei hotarari rapide, care in lumea de astazi, te pot indrepta catre succes. Dar ne-am gandit oare, la ceea ce pierdem? Ne-am gandit ca incadrarea in tipologii, clase si grupe(datorata ritmului alert de azi) distruge individualitatea, distruge diversitatea si intr-un final ne distruge … pe noi? Vrem confortul sigurantei dar ne plictiseste teribil rutina, vrem o viata bogata in realizari dar nu mai scapam de acelas drum anost casa-serviciu-casa. Imbatranim, ne stingem si nu ne dam seama ca speranta nu a avut legitimitate sa se transforme in asteptare. Suntem bombardati cu “povesti de succes” de la o Ileana Cosanzeana la nea Gigi si furam visele altora fara sa ne dam seama. E momentul sa ne oprim…si asemenea unui maratonist, sa intoarcem capul si sa privim in urma, sa privim pe marginea drumului, sa vedem…pentru ca finish-ul nu inseamna succesul ci inseamna finalul traseului.

Vizualizare Luck's Profil      Subscriere via RSS