Increderea in politic….si mai ales in politicieni

In articolul 82, aliniatul (2) din Constitutia Romaniei se afirma: “Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: <<Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!>>.”
Nu stiu de ce, dar, cred ca astazi nimeni nu mai crede in aceste cuvinte. Prea multe vise prabusite, prea multe cuvinte aruncate convenabil in sute de situatii. Se constata o scadere la nivel global a increderii in politic si mai ales la ce ar putea sa rezolve. Ne-am imunizat la zecile de fraze alambicate, membre de baza ale unui limbaj de lemn. Nu cu mult timp in urma mi-au trezit interesul cateva fraze din mediul sportiv. La orice aparitie televizata a jucatorilor echipei nationale exista urmatoarea sintagma lingvistica: “figura frumoasa”… de parca ar fi intrat pe scena la teatru. Tot ce conteaza e imaginea, adica cat de artistic am luptat nu daca am castigat sau nu. Odata cu profesionalizarea imaginii candidatilor, si pe scena politica, avem de-a face cu cateva formulari specifice unei “limbi de lemn”, foarte ingradita si exacta, de frica unei “greseli de imagine”. Ne-am automatizat; de la emitator la receptor, am devenit cu totii masinarii vii. Ne asteptam sa ni se promita si ne asteptam sa fim dezamagiti. Efectul pervers al unei astfel de abordari consta intr-o degradare accentuata a increderii in mediul politic, luat ca tot unitar. Auzim povesti SF cu si despre “interesul public”, “binele comun”, “siguranta sociala”. Exista multi termeni slab definiti care se regasesc in proportie mare in cadrul unui discurs politic. Ce inseamna “binele comun”? Cum pot eu fi sigur ca “binele” vazut de candidatul X sau Y este si binele meu? Folosirea de termeni vagi da libertate de miscare politica dupa alegeri insa pe fondul acesta, de neincredere, nu cred ca va mai aduce la fel de multe voturi ca in trecut. Astazi cred ca un singur atribut mai face diferenta, si anume “buna intentie”. Sincer nu ma intereseaza daca un candidat are studiile necesare postului pentru care candideaza (oricum sunt foarte putini profesionisti in acest mediu), ci doar intentia acestuia pentru a realiza ceva. Aceasta intentie, din pacate nu o putem afla. Se poate identifica in mica proportie, prin transfer de legitimitate (imagine – asocierea unui personaj cunoscut cu un candidat oarecare) in urma caruia, ne putem spune ca un astfel de om (personaj cunoscut) trebuie sa isi cunoasca oamenii pe care ii promoveaza. Din pacate pentru a putea deveni candidat trebuie sa urci niste trepte in ierarhia partidului, trepte care iti mai altereaza din intentii. Te invata arta compromisului. Te invata sa lupti in spatele cortinei si sa zambesti in fata ei. Astfel omul politic devine pion politic si se alatura marii mase de mediocri in realizari. Solutia gasita…?! Votul uninominal….anuntat cu surle si trambite, ca singura solutie pentru reinoirea clasei politice romanesti…. Acum, ca e pusa in practica, si se vad neajunsurile aplicarii unui rationament compus in laborator, creste numarul contestatatilor acestei solutii…Ce am obtinut? Costuri mari de promovare (nu se mai promoveaza doar un singur brand – cel de partid, ci sute de candidati care vor sa-si promoveze numele), mii de anonimi care nu ies cu nimic nou (nu ca ar mai fi ceva nou de spus – ci doar de respectat) si care se inglodeaza in datorii si mai mari pentru a ajunge “alesii poporului”… Pe langa aceste neajunsuri insa, ramane de vazut daca o sa avem parte si de beneficii… Vedem daca am reusit sa apropiem alesul de alegatori….daca am reusit sa-l responsbilizam…si sa-i dam o localizare a celor reprezentati. Sincer nu cred; dar cine sunt eu, sa ii iau timpului dreptul de a judeca…?!

Share

Etichete:, , , , , , , , ,

Leave a Reply